Termeni si conditii

Revizuire: 20 martie 2026

Mindvest.ro: Reprezintă website-ul împreună cu totalitatea serviciilor disponibile pe acest site web sau pe subdomeniile sale. Mindvest.ro cuprinde atât portalul de prezentare, cât și platforma de evaluare, precum și celelalte servicii online asociate.
Servicii: Ansamblul serviciilor online oferite pe bază de abonament lunar, pe care Advisory Works S.R.L. le pune la dispoziția clienților prin intermediul site-ului www.mindvest.ro, permițându-le acestora să obțină și să monitorizeze valoarea estimată a companiilor înregistrate, pe baza datelor și a motorului de evaluare Mindvest. În cadrul procesului de evaluare, pentru determinarea valorii estimate a companiei utilizatorului, se oferă următoarele servicii:

  • Evaluare calitativă a afacerii (prin chestionar)
  • Analiză comparativă/benchmark pe trei niveluri (a. în raport cu industria din care face parte compania, b. în raport cu o selecție de competitori relevanți identificați de platformă, c. în raport cu o selecție de competitori aleși direct de utilizatorul platformei)
  • Situații financiare prezentate în format M&A (ca urmare a încărcării balanțelor contabile în format Microsoft Excel – .xlsx sau .xls)
  • Prognoză/Buget – Cont de profit și pierdere, acoperind o perioadă de 3 ani
  • Evaluare – determinarea valorii estimate a companiei (Enterprise Value) prin două metode tradiționale (Discounted Cash Flow și multipli EBITDA)
  • Generarea raportului anonimizat Business Valuation Teaser (format pdf)
  • orice alte rapoarte transmise de Mindvest

Serviciile furnizate nu reprezintă consultanță financiară, juridică sau fiscală și nu trebuie tratate ca atare în procesul decizional de afaceri, în absența consultării unor specialiști autorizați. Toate serviciile si produsele oferite de Mindvest se supun politicilor Mindvest (inclusiv dar fara a se limita la prezenta politica de Termeni si Conditii). In cazuri de erori sau indisponibilitati ale platformei, procesul de evaluare include transmiterea pe email a unui raport de evaluare (format pdf), pana la remedierea problemei. Toate livrabilele transmise in format offline, se supun prezentelor Termene si Conditii si politicilor conexe Mindvest (inclusiv documentul de Tutorial), la fel ca in cazul serviciilor online. Durata estimata pe website de 10 minute este indicativa/ilustrativa, procesul de evaluare putand sa dureze mai mult sau mai putin, in functie de rapiditatea operatiunilor user-ului si de volumul de date furnizat.
Utilizator/Client: entitatea juridică sau orice alt profesionist care plasează o comandă pe site-ul www.mindvest.ro și își creează un cont. Mindvest nu se adresează persoanelor fizice care nu au calitatea de profesionist.
Vizitator: persoana fizică – care acționează în calitate de reprezentant al unei persoane juridice sau al altui tip de profesionist – și care accesează website-ul www.mindvest.ro fără a-și crea un cont, a achiziționa servicii sau a plasa o Comandă.
Comandă: solicitarea de achiziție a unui abonament lunar (Basic sau Pro) efectuată de un Client pe site-ul www.mindvest.ro.
Contul clientului: Spațiul digital prin intermediul căruia utilizatorul accesează serviciile platformei Mindvest și administrează relația comercială cu operatorul Mindvest.
Contract: raportul juridic prin care Mindvest se obligă să furnizeze, iar Clientul să primească Serviciile online prin intermediul site-ului www.mindvest.ro, obținând astfel acces la platforma Mindvest. În lipsa unui contract separat încheiat în formă scrisă, efectuarea plății sau acceptarea prezentelor Termeni și Condiții, coroborate cu emailul de confirmare / formularul de comandă / acceptarea ofertei, constituie contractul dintre dvs. și Mindvest („Contractul de furnizare de servicii” sau „Contractul”), conform prevederilor art. 9 din Legea comerțului electronic nr. 365/2002.
Acceptarea contractului: se consideră că contractul este încheiat (și începe să producă efecte juridice) din momentul înregistrării plății aferente abonamentului ales.
Durata contractului: Contractul se încheie pentru o perioadă determinată de 3 luni calendaristice, calculată de la data activării abonamentului, și se prelungește în mod automat pentru perioade succesive de aceeași durată, prin procesarea cu succes a plății corespunzătoare perioadei următoare. Dacă plata nu poate fi procesată cu succes, contractul încetează de plin drept la finalizarea perioadei curente, fără a fi necesară vreo notificare prealabilă. Primul trimestru include configurarea inițială a datelor și o sesiune online de onboarding de o oră, destinată prezentării platformei.

2.1. Mindvest administrează site-ul www.mindvest.ro. Orice Client, potențial Client sau vizitator poate achiziționa Serviciile prin crearea unui cont de utilizator și accesarea paginilor www.mindvest.ro, urmând ca Mindvest să confirme și să accepte cererea de înregistrare prin transmiterea unui email de confirmare către Client („emailul de confirmare”).
2.2. Politica de confidențialitate și Politica de cookie sunt revizuite periodic și pot fi consultate la adresele Politica de confidențialitate și Politica de cookie.
2.3. Anterior deschiderii unui cont, Clientul are obligația de a lua cunoștință de și de a accepta prezentele Termeni și Condiții, indiferent dacă ulterior efectuează o comandă sau doar testează aplicația. Prin acceptarea prezentelor Termeni și Condiții, vă exprimați acordul cu privire la condițiile de utilizare ale platformei mindvest.ro.
Dacă nu acceptați prezentele Termeni și Condiții sau dacă nu aveți cel puțin 18 ani împliniți, vă este interzisă accesarea, utilizarea sau achiziționarea Platformei și/sau a Serviciilor.
2.4. Pentru configurarea și accesarea contului Mindvest, Clientul are obligația de a furniza o adresă de email. Contul mindvest.ro al Clientului este destinat uzului exclusiv personal, fiind interzisă transmiterea, divulgarea sau punerea la dispoziția oricărei alte persoane a credențialelor de autentificare / licențelor, indiferent dacă aceasta se află în cadrul sau în afara organizației.
2.5. Contul Clientului poate fi șters exclusiv la solicitarea expresă a acestuia, formulată prin transmiterea unui email la adresa [email protected], sau la împlinirea unui termen de 2 ani de la ultima accesare. Mindvest poate reține un element de identificare al contului dvs. chiar și după procesarea cererii de ștergere, cum ar fi adresa de email.
2.6. Responsabilitatea instalării oricărui software și/sau echipament hardware, precum și a efectuării oricăror alte configurări necesare utilizării Serviciilor, revine în exclusivitate Clientului.
2.7. Documentele descărcabile de pe site-ul www.mindvest.ro vor fi transmise prin intermediul adresei de email folosite la momentul înregistrării contului.
2.8. Mindvest își păstrează dreptul de a opera modificări, în orice moment și fără notificare prealabilă, asupra prezentelor Termeni și Condiții, asupra designului, metodelor operaționale, specificațiilor tehnice, sistemelor și a celorlalte funcționalități ale Serviciilor, cât și asupra tarifelor de furnizare. Modificările de preț devin aplicabile de la data publicării acestora pe www.mindvest.ro.www.mindvest.ro

Cu riscul suspendării imediate a accesului la Servicii, fără preaviz sau despăgubiri pentru reziliere, precum și al obligației de a acoperi orice prejudiciu cauzat prin conduita neconformă, Clientul declară și garantează următoarele:

  1. dispune de capacitatea juridică și de dreptul legal necesar pentru încheierea Contractului
  2. încheie Contractul în calitate de profesionist, iar nu de consumator, ceea ce înseamnă că dispozițiile legislației privind protecția consumatorilor nu sunt aplicabile prezentului Contract;
  3. pune la dispoziție informații corecte și conforme cu realitatea;
  4. utilizează Serviciile exclusiv în scopuri licite și în concordanță cu prevederile Contractului. Pe toată durata furnizării sau utilizării Serviciilor, Clientul respectă în permanență toate actele normative, regulile și reglementările incidente, incluzând, fără a se limita la, dispozițiile legale referitoare la protecția datelor;

3.1. Mindvest pune la dispoziția Clientului accesul în platformă pentru perioada stipulată în Contract, după caz. Serviciile sunt furnizate în temeiul unui drept personal, limitat, neexclusiv, revocabil și netransferabil de a accesa și utiliza Serviciile exclusiv pentru uz propriu și nu în scopuri comerciale, cu excepția situației în care există un acord derogatoriu.
3.2. Totalitatea conținutului site-ului www.mindvest.ro, cuprinzând texte, imagini, elemente grafice, scripturi și orice alte date, aparține Advisory Works S.R.L. sau furnizorilor acesteia și beneficiază de protecție conform legislației privind proprietatea intelectuală și industrială. Utilizarea fără acordul nostru scris prealabil a oricăror elemente de pe site-ul www.mindvest.ro sau a celor menționate anterior atrage sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare.

Clientul recunoaște și acceptă că Platforma și Serviciile, indiferent dacă fac sau nu obiectul unei mărci înregistrate, sunt proprietate exclusivă a Mindvest și, cu riscul suspendării imediate a accesului la Servicii, fără preaviz sau despăgubiri pentru reziliere, precum și al obligației de a repara orice prejudiciu generat de conduita neconformă, se va abține de la orice comportament prejudiciabil față de Mindvest, incluzând dar nelimitându-se la:
4.1. folosirea, integral sau parțial, a informațiilor obținute prin intermediul Serviciilor în scopul revânzării sau al facilitării accesului terțelor părți;
4.2. folosirea, integral sau parțial, a informațiilor obținute prin intermediul Serviciilor în scopul creării de soluții sau instrumente bazate pe inteligență artificială;
4.3. permiterea, prin orice modalitate, ca informațiile menționate să ajungă la terțe părți, ca urmare a neîndeplinirii obligației de a depune eforturi rezonabile pentru protejarea informațiilor dobândite prin utilizarea Serviciilor;
4.4. alterarea, difuzarea, transmiterea, afișarea, publicarea, reproducerea, licențierea, crearea de lucrări derivate, cesionarea sau comercializarea oricărui tip de informații sau servicii obținute prin reproducerea, modificarea sau prezentarea conținutului mindvest.ro, în absența aprobării scrise a Mindvest;
4.5. înlăturarea sau alterarea oricăror notificări sau indicii de proprietate aplicate Serviciilor;
4.6. utilizarea Serviciilor sau autorizarea unui terț să recurgă la Servicii pentru a produce, transmite sau primi materiale care contravin legislației aplicabile sau care au caracter obscen, abuziv, vulgar, denigrator, ofensator, amenințător ori care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.
4.7. orice tentativă de eludare a mecanismelor de securitate sau de exploatare a limitărilor tehnice ale Platformei și/sau Serviciilor;
4.8. folosirea Serviciilor într-o manieră care prejudiciază interesele Mindvest, incluzând, fără a se limita la, desfășurarea sau tolerarea activităților de cracking sau hacking, a atacurilor de tip „denial of service” sau similare, introducerea de viruși, troieni sau a altor componente ori tehnologii susceptibile să afecteze integritatea și/sau funcționarea site-ului mindvest.ro, a sistemelor ori a rețelelor aferente;
4.9. falsificarea sau manipularea anteturilor ori a oricăror identificatori vizuali sau textuali (incluzând, fără a se limita la, adrese URL) în scopul disimulării originii oricăror date transmise prin intermediul site-ului www.mindvest.ro;
4.10. dezvoltarea sau utilizarea oricărei aplicații menite să faciliteze încălcarea Contractului sau a politicilor platformei;
4.11. folosirea, fără aprobarea prealabilă a Mindvest, de programe informatice, dispozitive, scripturi, roboți sau alte instrumente ori procese automate destinate accesării, copierii sau duplicării oricărui conținut de pe site;
4.12. prejudicierea numelui, reputației sau imaginii S.C. Advisory Works S.R.L., www.mindvest.ro, a asociaților, administratorilor ori a personalului S.C. Advisory Works S.R.L., în legătură cu utilizarea Serviciilor de către Client.
4.13. Clientul are obligația de a notifica fără întârziere Mindvest cu privire la orice utilizare neautorizată a Contului.

5.1. Mindvest va depune diligențe rezonabile pentru ca operațiunile de întreținere a Serviciilor, care pot presupune întreruperea temporară a accesului Clientului la Servicii („Evenimentele de întreținere”), să fie programate în afara intervalului normal de lucru (între orele 9:00 și 18:00, ora României, de luni până vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare legală), exceptând intervențiile de urgență, care pot determina întreruperea accesului în orice moment.
5.2. Mindvest asigură întreținerea și actualizarea Serviciilor. Dacă Clientul identifică o eroare în cadrul Serviciilor, o poate semnala oricând prin contactarea serviciului de asistență la: [email protected]. Clientul ia la cunoștință că Serviciile pot integra software, date și informații provenite de la terți, motiv pentru care remedierea erorilor și a defecțiunilor poate depinde de acțiunile acestora și nu se află în totalitate sub controlul Mindvest.
5.3. Responsabilitatea pentru asigurarea conexiunii la internet necesare accesării Serviciilor revine în exclusivitate Clientul6.

6.1. Mindvest poate oferi Clientului acces la documente, software și/sau servicii aparținând unor terți, pe baza relațiilor de distribuție pe care Mindvest le-a stabilit cu anumiți furnizori comerciali („furnizori terți”). Aceste Servicii ale terților pot fi sau nu identificate explicit ca provenind de la furnizori terți, iar deși www.mindvest.ro va depune diligențe rezonabile pentru remedierea eventualelor erori sau pentru soluționarea altor probleme semnalate de Client, Clientul înțelege că suportul pentru Serviciile terților poate necesita contribuția furnizorului terț, care se află în afara controlului Mindvest. Clientul acceptă în mod expres că utilizarea serviciilor terțe se realizează pe riscul său exclusiv și că acestea sunt furnizate „ca atare”, fără nicio garanție din partea Mindvest privind adecvarea pentru un scop anume, absența virușilor, acuratețea sau completitudinea rezultatelor, conformitatea cu descrierea ori neîncălcarea drepturilor terților. În limita maximă permisă de legislația aplicabilă, nici Mindvest, nici furnizorii terți nu răspund pentru niciun tip de daune, directe sau indirecte, rezultate din utilizarea sau imposibilitatea utilizării oricăror Servicii furnizate de un terț.www.mindvest.ro
6.2. Clientul nu va înlătura sau modifica nicio mențiune referitoare la drepturile de autor, mărcile comerciale sau oricare alți identificatori ai drepturilor de proprietate aferente oricăror Servicii ale terților;

7.1. Utilizatorul serviciului „Recenzii” își asumă responsabilitatea integrală pentru veridicitatea conținutului recenziei publicate, putând fi tras la răspundere civilă sau penală în caz contrar;
7.2. Mindvest poate, la libera sa apreciere, să elimine o recenzie contestată sau redactată într-un limbaj necorespunzător, care instigă la ură, violență sau discriminare, ori care este în mod evident nefondată (de exemplu, nu are legătură cu destinatarul recenziei), și poate totodată să suspende, temporar sau definitiv, contul autorului recenziei. În această situație, Mindvest nu datorează nicio despăgubire și nu are obligația de a restitui prețul contractului achitat anticipat.
7.3. Mindvest nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la veridicitatea conținutului recenziilor, aceasta revenind integral autorului, și nu are competența de a tranșa disputele comerciale dintre două sau mai multe entități.

Mindvest nu recurge la asistenți sau instrumente bazate pe inteligență artificială/în livrarea serviciului

Clientul va achita contravalorea utilizării serviciilor conform tarifelor și termenelor stabilite prin contract, prin comanda de pe site. Plata se realizează cu card de credit/debit la momentul plasării comenzii.

10.1. Utilizarea platformei se face pe riscul propriu al Clientului. Conținutul disponibil prin intermediul Serviciilor are caracter pur informativ și orientativ, nefiind destinat să servească drept fundament pentru decizii comerciale. Informațiile de pe www.mindvest.ro nu au menirea de a constitui recomandări sau consultanță de nicio natură pe care Clientul să se poată baza. Clientul este obligat să obțină consiliere profesională sau de specialitate anterior luării oricărei decizii sau renunțării la vreo acțiune pe baza conținutului accesat prin intermediul Serviciilor.www.mindvest.ro
10.2. Mindvest depune eforturi pentru a menține conținutul accesibil prin Servicii actualizat și corect. Totuși, întrucât Mindvest obține conținutul din surse multiple și diversificate, nu garantează disponibilitatea, caracterul exhaustiv, veridicitatea, exactitatea sau actualitatea niciunui conținut accesat sau accesibil prin Servicii, fiind exonerat în mod explicit de orice răspundere în această privință.
10.3. Dacă Clientul constată existența unui conținut incorect sau inexact, este ținut să informeze Mindvest prin email la adresa [email protected], iar Mindvest va depune diligențe rezonabile pentru investigarea situației și, în măsura posibilului, pentru corectarea datelor [email protected]
10.4. Mindvest este exonerat de orice răspundere cu privire la:
(i) informațiile furnizate de utilizator la momentul înregistrării pe site-ul www.mindvest.ro; utilizatorul este obligat să completeze date reale și să verifice și actualizeze informațiile din cont ori de câte ori este necesar;www.mindvest.ro
(ii) eventualele întreruperi ale furnizării Serviciilor sau degradarea calității acestora, generate de acțiuni sau omisiuni ale furnizorilor de servicii, defecțiuni sau lucrări de mentenanță la nivelul rețelei sau echipamentelor, cazuri de forță majoră, precum și orice alte circumstanțe independente de voința și controlul Mindvest, incluzând, fără a se limita la, imposibilitatea conectării sau finalizării comunicației;
(iii) suspendarea totală sau parțială a furnizării Serviciilor ori a unor componente ale acestora ca urmare a atacurilor cibernetice sau a imposibilității, indiferent de cauză, de accesare a surselor publice din care provin datele sau a rețelelor de comunicații;
(iv) nivelul de acuratețe sau gradul de actualizare al surselor oficiale din care sunt extrase datele;
(v) prejudiciile suferite de Client sau de terți, de orice natură, incluzând fără a se limita la daune directe, indirecte sau incidentale, precum, dar fără a se limita la, pierderi de profit sau venituri ale Clientului, întreruperea activității comerciale, pierderea economiilor anticipate, a oportunităților sau a reputației, rezultate din sau cauzate de utilizarea ori de imposibilitatea utilizării informațiilor din platformă, a Serviciilor, din acțiunile utilizatorilor întemeiate pe acestea, din viruși sau alte componente dăunătoare din punct de vedere tehnic care pot afecta echipamentul utilizatorului; utilizarea Serviciilor se realizează pe propria răspundere;
10.5. Răspunderea Mindvest, indiferent de izvorul acesteia, decurgând din sau în legătură cu furnizarea Serviciilor, este plafonată la valoarea echivalentă a utilizării serviciilor pe o perioadă de trei luni, dar fără a depăși 100 de Euro, indiferent dacă provine dintr-un singur eveniment sau dintr-o succesiune de evenimente;
10.6. Clientul se obligă să despăgubească integral Mindvest pentru orice răspundere și/sau costuri, incluzând, fără a se limita la, cheltuieli juridice sau alte cheltuieli profesionale, pierderi directe sau indirecte, inclusiv pierderi de profit, prejudicii aduse reputației, daune, amenzi, dobânzi sau penalități suportate de Mindvest ca urmare a utilizării ilegale sau necorespunzătoare a Serviciilor de către Client sau a încălcării de către acesta a Contractului sau a prezentelor Termeni și Condiții.

11.1. Fără a prejudicia celelalte prevederi ale Contractului sau orice remedii legale disponibile, Mindvest poate suspenda fără întârziere accesul Clientului la Servicii, fără a-i reveni vreo răspundere sau obligație de rambursare, în oricare dintre următoarele situații:
(i) orice sumă pe care Clientul o datorează Mindvest este restantă, refuzată, respinsă sau returnată, indiferent de motiv, pe parcursul perioadei de abonament; și/sau
(ii) Clientul încalcă oricare dintre clauzele Contractului sau ale prezentelor Termeni și Condiții.
11.2. Clientul va fi informat prin email, iar suspendarea Serviciilor va putea fi dispusă după expirarea unui termen de 5 zile de la data scadenței plății neefectuate sau de la data încălcării contractului și/sau a condițiilor generale.
11.3. Fiecare parte are dreptul de a rezilia Contractul cu efect imediat prin notificarea scrisă a celeilalte părți, în situația neîndeplinirii de către aceasta a obligațiilor contractuale, neremediată într-un termen de treizeci (30) de zile de la recepționarea notificării.
11.4. Contractul poate fi denunțat unilateral de Mindvest în orice moment, cu un preaviz de 30 (treizeci) de zile, caz în care Mindvest restituie Clientului contravaloarea achitată anticipat corespunzătoare Serviciilor nefurnizate.
11.5. Clientul poate denunța unilateral Contractul în orice moment, prin transmiterea unei notificări scrise la adresa [email protected].
11.6. Rezilierea Contractului (sau a oricărei componente a acestuia) nu afectează drepturile și obligațiile deja devenite scadente ale părților.

Orice diferend provenit din sau aflat în legătură cu prezentul Contract, inclusiv cel referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desființarea sa, va fi soluționat de Părți pe cale amiabilă, prin negocieri directe. În ipoteza în care rezolvarea amiabilă nu este posibilă, Părțile convin ca litigiul să fie deferit spre soluționare instanțelor judecătorești competente de la sediul Mindvest.

INFORMAREA PERSOANEI VIZATE
În conformitate cu Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE („Regulamentul”),

  1. Prevederi generale
    Prezenta informare privește calitatea dumneavoastră de titular, reprezentant, membru al personalului, manager, agent, colaborator, consultant etc. al Companiei înregistrate în platforma Mindvest, sau al Persoanelor împuternicite de Companie, ale căror date ne sunt comunicate în contextul semnării și executării Contractului.
  2. Date de identificare
    Advisory Works S.R.L. („Mindvest”, „Platforma Mindvest”, „Platforma” ), persoană juridică română, cu sediul social în București, Sector 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2853/2022, cod de înregistrare fiscală 45650496, atribut fiscal RO, email [email protected], reprezentată legal de către Popescu George, în calitate de administrator.
  3. Date de contact
    Responsabilul nostru cu Protecţia Datelor cu Caracter Personal (DPO) este Popescu George. Dacă aveți întrebări cu privire la această politică de confidențialitate sau doriți să vă exercitați drepturile cu privire la protecția datelor dvs. cu caracter personal, puteți trimite un email DPO-ului nostru la adresa electronică [email protected].
Scopuri principale (SP) și secundare (SS)Categorii de date prelucrate
Încheierea și executarea Contractului și desfășurarea relației comerciale (SP)Nume, prenume, număr de telefon, adresa de email, funcție și/sau raport în care vă aflați cu Compania, orice date de identificare dintr-o împuternicire acordată dvs. de Companie, semnătură, detalii documente/operațiuni contractuale în care sunteți implicat;
Administrare conturi, îmbunătățirea calității serviciilor și a activităților de mentenanță a contractelor, analiza și monitorizarea vânzărilor, derularea campanii de promovare și de programe de fidelizare (SS).Nume, prenume, număr de telefon, adresa de email, funcție și/sau raport în care vă aflați cu Compania, orice date de identificare dintr-o împuternicire acordată dvs. de Companie, orice user și parolă de acces în aplicațiile de client puse de Operator la dispoziția Companiei, informații tehnice cu privire la dispozitivul vizitatorului site-ului, log-uri, date prezente în înregistrări audio/video sau fotografii din cursul activități, cum ar fi apeluri telefonice și conferințe online, date prezente în fotografii sau înregistrări de la sau pentru evenimente ale noastre (care nu au drept scop evidențierea persoanei dvs. decât dacă ne bazăm pe consimțământul dvs. prealabil) sau asociate profilurilor dvs. pe platformele prin intermediul cărora interacționați cu noi (Google mail, Facebook de exemplu).
În legătură cu potențiale tranzacții de afaceri, cum ar fi o fuziune, o restructurare sau o vânzare (SS).Nume, prenume, număr de telefon, adresa de email, funcție și/sau raport în care vă aflați cu Compania, orice date de identificare dintr-o împuternicire acordată dvs. de Companie, semnătură, detalii documente/operațiuni contractuale în care sunteți implicat.
Exercitarea drepturilor legale, incluzând, fără a se limita la prevenirea fraudelor, protejarea drepturilor, siguranței sau a proprietății Operatorului sau a persoanelor care îl compun, a angajaților, furnizorilor sau a altora asemenea (SS); organizarea recuperării debitelor și/ sau a proprietății Operatorului și soluționarea oricăror situații juridice și/sau judiciare aflate în legătură cu executarea Contractului; soluționarea disputelor sau reclamațiilor (SS).Nume, prenume, număr de telefon, adresa de email, funcție și/sau raport în care vă aflați cu Compania, orice date de identificare dintr-o împuternicire acordată dvs. de Companie, semnătură, detalii documente/operațiuni contractuale în care sunteți implicat, orice user și parolă de acces în aplicațiile de client puse de Operator la dispoziția Companiei, informații tehnice cu privire la dispozitivul vizitatorului site-ului, log-uri, date necesare soluționării reclamațiilor, inclusiv un identificator al reclamației, date prezente în înregistrări audio/video sau fotografii din cursul activității, cum ar fi înregistrări CCTV, apeluri telefonice și conferințe online, sau asociate profilurilor dvs. pe platformele prin intermediul cărora interacționați cu noi (Google mail, Facebook de exemplu).
Conformarea cu privire la obligațiile legale și solicitările din partea autorităților, incluzând transmiterea/divulgarea datelor cu caracter personal către instituțiile sau autoritățile publice, în măsura în care este obligatoriu prin lege (SS).Nume, prenume, număr de telefon, adresa de email, funcție și/sau raport în care vă aflați cu Compania, orice date de identificare dintr-o împuternicire acordată dvs. de Companie, semnătură, detalii documente/operațiuni contractuale în care sunteți implicat, orice user și parolă de acces în aplicațiile de client puse de Operator la dispoziția Companiei, informații tehnice cu privire la dispozitivul vizitatorului site-ului, log-uri, date necesare soluționării reclamațiilor, inclusiv un identificator al reclamației, date prezente în înregistrări audio/video sau fotografii din cursul activității, cum ar fi înregistrări CCTV, apeluri telefonice și conferințe online, sau asociate profilurilor dvs. pe platformele prin intermediul cărora interacționați cu noi (Google mail, Facebook de exemplu), detalii documente/operațiuni contractuale în care sunteți implicat si/sau orice alte date de identificare puse la dispoziția sau obținute de Operator pe durata executării contractului, in măsura in care divulgarea acestor date este obligatorie prin lege.

Prin prezenta notificare ne propunem să vă prezentăm în mod complet operațiunile de prelucrare a datelor care vă pot viza. Prin urmare, nu toate scopurile, categoriile de date, temeiurile sau destinatarii menționați se aplică în mod necesar în relația cu dvs. sau permanent, ci în funcție de circumstanțe.
Termenele de păstrare indicate în prezenta notificare reprezintă durate maxime, calculate de la finalizarea contractului, anumite date și documentele aferente putând fi eliminate sau distruse într-un interval mai scurt, cu excepția celor pentru care există o obligație legală de arhivare; termenele de păstrare aplicabile categoriilor de date din prezenta notificare pot fi influențate de termenele de arhivare a documentelor în care sunt conținute.

Operatorul colectează datele cu caracter personal la momentul semnării Contractului sau pe parcursul și în cadrul executării acestuia, de la reprezentantul legal sau responsabilul de proiect al Companiei al cărei angajat/reprezentant/persoană de contact sunteți, sau direct de la dumneavoastră.
Cu excepția datelor prelucrate în baza consimțământului dvs., comunicarea celorlalte date cu caracter personal enumerate mai sus este necesară în temeiul obligațiilor legale sau al executării contractului cu entitatea pe care o reprezentați ori direct cu dvs., iar necomunicarea acestora poate conduce la imposibilitatea încheierii sau executării contractului. Ulterior perfectării contractului, din considerente practice legate de derularea acestuia, datele pot fi prelucrate și pentru unele sau pentru toate scopurile secundare enumerate anterior.

Datele dvs. pot fi comunicate unor destinatari precum furnizorii care ne sprijină în prestarea serviciilor sau terțe părți precum anumite autorități competente, în măsura în care este necesar sau avem o obligație legală în acest sens, după caz:
• Procesatori de plăți, furnizori de servicii bancare, potențiali parteneri și furnizori la organizare evenimente, campanii de fidelizare sau oferte promoționale, agentii de marketing.
• Furnizori de internet și telefonie, sisteme informatice și software, cloud și hosting, asistență IT, stocare a documentelor și informațiilor, platforme și/sau furnizori de revizuire sau management al documentelor și al activităților, procesare și traducere a documentelor, secretariat, audit, training
• Consultanții noștri profesionali, ca avocații, evaluatorii, auditorii, consultanții fiscali și contabilii sau alți experți
• Terți furnizori de servicii care ne asistă la operarea și interpretarea datelor obținute în cadrul campaniilor de promovare online sau gestionează serviciul de newsletter
• Potențiali cumpărători ai afacerii sau ai unor părți din afacerea noastră
• Autorități publice sau de reglementare, autorități fiscale
Totodată, în scopurile prelucrării menționate mai sus și exclusiv în baza unor temeiuri juridice aplicabile, putem transmite datele dvs. cu caracter personal către societățile partenere sau afiliate, entități care vor acționa conform instrucțiunilor noastre în ceea ce privește prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. Vă atragem atenția că această enumerare nu este exhaustivă și pot exista și alte situații în care transmiterea datelor personale către alte părți este necesară pentru furnizarea Serviciilor în condiții optime sau pentru protejarea drepturilor, siguranței ori proprietății companiei noastre și ale persoanelor care o compun, ale angajaților, furnizorilor sau ale altora, pentru soluționarea reclamațiilor sau pentru prevenirea fraudelor și a activităților ilicite.

TRANSFERUL DATELOR CU CARACTER PERSONAL IN AFARA S.E.E.
Pentru prestarea Serviciilor sau pentru alte scopuri de prelucrare enumerate în prezentul document, poate fi necesară transferarea datelor dvs. personale către locații situate în afara Spațiului Economic European. Anterior efectuării unui astfel de transfer, ne vom asigura că există fie o decizie de adecvare, fie că Operatorul sau persoana împuternicită de operator din jurisdicția respectivă oferă garanții corespunzătoare.
PROCESUL DECIZIONAL AUTOMATIZAT SI CREAREA DE PROFILURI
Datele cu caracter personal vizate de prezenta notificare nu fac obiectul unor procese decizionale automatizate, inclusiv al creării de profiluri.
SECURITATEA PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Mindvest vă aduce la cunoștință că analizează și perfecționează în mod continuu măsurile de securitate implementate pentru a asigura prelucrarea datelor cu caracter personal în condiții de siguranță.
DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ
În ceea ce privește prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, aveți drepturile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv dreptul de acces la date, de rectificare, de ștergere, de restricționare a prelucrării, de retragere a consimțământului, dreptul de a vă opune prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, precum și dreptul de a formula o plângere la autoritatea de supraveghere, cu respectarea condițiilor stabilite de legislația aplicabilă. Vă puteți exercita drepturile prin transmiterea unui email la adresa electronică [email protected]@mindvest.ro


PREVEDERI GENERALE
Acordul este guvernat de Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, de abrogare a Directivei 95/46/CE („Regulamentul”), și de legislația națională privind protecția datelor cu caracter personal. Prezentul Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal constituie parte integrantă din și amendează Contractul dintre Operator și Beneficiar.
CATEGORII DE PERSOANE VIZATE ȘI CATEGORII DE DATE PRELUCRATE:

  1. Se prelucrează date referitoare la persoane fizice – membri ai personalului Părților sau ai Persoanelor împuternicite de Părți, precum și la orice terțe părți aflate în relație cu acestea, ale căror date sunt comunicate între Părți la momentul semnării sau pe parcursul executării Contractului.
    Datele prelucrate cu privire la aceste persoane vizate includ, în mod obișnuit: nume, prenume, număr de telefon, adresă de email, funcție și/sau relația în care se află cu Părțile, orice date de identificare din împuternicirile acordate de Părți, semnătură, detalii privind documente/operațiuni contractuale în care persoana vizată este implicată, orice credențiale de acces în aplicațiile de client puse de Operator la dispoziția Companiei, informații tehnice referitoare la dispozitivul vizitatorului site-ului, loguri, date necesare soluționării reclamațiilor, inclusiv un identificator al reclamației, date din înregistrări audio/video;
  2. Se prelucrează date referitoare la persoane fizice, titulari sau membri ai unor entități ale căror date figurează în surse publice. Datele prelucrate cu privire la aceste persoane vizate sunt date asociate entităților respective în surse publice oficiale sau private, precum Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor sau site-urile entităților etc., cum ar fi denumirea, datele de identificare și de contact asociate entității.
    NATURA ȘI SCOPUL PRELUCRĂRII
    Datele sunt prelucrate în scopurile proprii stabilite în mod independent de fiecare Parte, în conformitate cu obligațiile legale și interesele legitime ale acestora, în legătură cu desfășurarea activităților conexe Contractului.